Una din cauzele crizei economice mondiale a fost creșterea până la o limită critică a dezechilibrelor economice globale: deficitele de cont curent din unele țări consumatoare (ex. SUA), erau compensate de surplusurile de cont curent din alte țări înclinate mai mult spre investiții (Germania, Japonia, China etc.). Dacă în perioada crizei decalajul dintre aceste țări a diminuat, atunci din 2010 acesta a început să crească din nou pe fondul creșterii consumului în țările consumatoare și a exporturilor din țările cu surplusuri comerciale. Prin urmare, cât de credibilă este relansarea economiei globale la care asistăm în prezent dacă modelul acesteia, în fond, nu s-a schimbat?

Dacă în 2009 principala îngrijorarea pentru majoritatea țărilor lumii era recesiunea economică și identificarea măsurilor anti-criză, atunci principala îngrijorarea în anul 2010 ține de gestionarea datoriilor publice care au crescut semnificativ. Dacă luăm în considerație faptul că un 1 USD împrumutat azi înseamnă 1 USD + dobândă taxat mâine, va fi suficient ritmul de creștere economică pentru a determina aceste țări să recupereze datoriile? Întrebarea devine și mai înrebătoare dacă presupunem că creșterea nivelului de îndatorare tergiversează ritmurile de relansare economică datorită înclinației populației și agenților economici să reducă consumul în favoarea economiilor anticipând creșterea poverii fiscale în viitorul apropiat...

“The nine most terrifying words in the English language are: I’m from the government and I’m here to help!” Ronald Reagan